Rosalie POV:

Eram intr-o camera putin luminata din cauza perdelelor trase.Era camera mea si a lui Jazz!Simteam ceva la incheieturile mainilor.Mintea mea mi-a reprodus cuvantul:franghie.

Sunt legata cu o franghie!!!La auzul acestui gand am inceput sa ma zbat fara rost.Inima imi batea din ce in ce mai tare in piept si parca striga:frica,teama,durere.

Vroiam sa strig dupa ajutor:

-Ajutor!!Salvati-ma!!!Sunt aici!!!am strigat cat m-au tinut plamanii.Am strigat inca de vreo trei ori.Nimic.Parca toata casa era goala!

Deodata am auzit niste pasi apasati strabatand holul,pana in fata usii camerei mele.Sunetul pasilor s-a oprit pentru cateva clipe.

Usa a scartait cand s-a deschis.Pasii s-au auzit din nou ,dar de data asta mai clar.

Emmet!!!m-am gandit eu,dar ceva imi spunea ca nu era el.Nici macar nu era ceva de bine.

Daca e un criminal…sau un vilator…!!!Am tresarit la gandul asta.Capul nu mi-l puteam misca de frica,pentru a vedea cine este.In mintea mea singurul cuvant era „frica”.

Pasii s-au oprit s-au oprit chiar in dreptul meu.Ii vedeam silueta cu coada ochiului,dar imi era prea frica sa ma intorc cu tot capul.S-a pus pe vine in partea mea stanga.De data asta am facut un efort si mi-am intors usor capul.Ii simteam respiratia calda pe obrazul meu.

Cand i-am vazut fata,toate cuvintele,intrebarile si temerile imi inundau capul.Nu mai puteam gandi coerent,nu mai puteam vorbi ceva coerent.

O gramada de cuvinte imi veneau in cap laolalta.

Insa,de un singur cuvant puteam fi sigura,un nume mai exact:Alec.

-M-ai strigat papusa?m-a intrebat el cu o voce sadica.

Buzele mele au mimat ceva in incercare de a vorbi,care a esuat lamentabil.

Pana la urma am putut vorbi:

-A-lec,am despartit eu in silabe.

-Da…chiar eu…a spus dandu-si ochii peste cap.

-Ce…ce ai facut cu…ceilalti,am zis eu inca balbaindu-ma.

-Sa zicem ca…ei nu au mai vrut sa auda de tine…nu le mai pasa de tine.Nici macar adoratului tau Emmet.Nici nu s-a obosit sa te caute.Acum probabil e la…cum o cheama pe fata aia?Ah da,Tania.

Cand am auzit numele ala,furia si repulsia,dar si in acelasi timp o tristete imensa,a pus stapanire pe mine.

-Minti!!!am strigat cat am putut de tare,iar lacrimile sarindu-mi din ochii probabil rosii.

-Oh,imi pare rau sa te dezamagesc…dar asa stau lucrurile Rosalie…a spus el pe un ton care numai mila nu inspira.

Cuvintele lui au venit ca un meteorit deasupra mea.Simteam cum ma fac mica de tot si vroiam sa plec pana la capatul pamantului.

Simteam cum siroaiele calde de lacrimi curgeau ca niste cascade pe obrajii mei plini de fond de ten.Il simteam cum se prelinge incet,la fel ca si rimelul.

-Ooooo…plange fetita?a intrebat el uitandu-se la mine cu batjocura.

Mi-am intors fata in partea cealalta ,ca sa nu-l mai vad.

-El ma iubeste…am soptit eu printre suspine.

-Crezi ce vrei…eu sunt aici doar ca sa-ti spun adevarul…mai exact ce a spus el,a pus accentul pe „el”.

-Ce ti-a spus????l-am intrebat eu intorcandu-ma cu fata spre el si tipand.

-Pai…ca nu te iubeste…ca nu esti destul de buna pentru el…ca decat s-a jucat cu tine…stii tu,chestii deastea…a spus el pe un ton indiferent.

Ascultam uimita vorbele lui,dar creierul meu nu putea asimila corect cuvintele.In capul meu era o amestecatura,o incoerenta,dar in singur substantiv predomina:Emmet.

Eram gata sa mai dau drumul inca unei avalanse de lacrimi,dar deodata mi-am amintit ceva:

-Si Jasper????Unde e Jasper???am intrebat eu disperata.

-A plecat cu Jessica;nu prea i-a pasat… de fapt eu l-am facut sa nu ii mai pese de tine,mai exact pe toti,a spus el ca si cand ar fi ceva normal.

-Cum adica tu i-ai facut sa ma urasca?am pus accentul pe „tu”.

El s-a uitat la mine ranjind.

-Ei bine,le-am spus…stii tu,ceea ce fac doi oameni care se iubesc.

Simteam cum inima imi batea din ce in ce mai incet.Ma simteam amortita,goala…da,acesta era cuvantul:”goala”.Nu mai aveam niciun sentiment  uman in mine ,decat unul singur:URA.O ura care crestea treptat in cantitati mari.

Cu ultimele puteri,i-am spus:

-Dar eu nu te iubesc…

-O vei face,stai linistita.Pana atunci ma duc sa ma uit la TV,iubito,sa fii cuminte,da?

L-am vazut cum parasea camera si l-am intrebat:

-Si parintii mei?

-Offf…cum sa-ti spun eu…tea-u uitat.Jasper le-a spus ce ai facut si ca vrei sa ramai cu mine,iar ei te-au renegat.Cat despre draga ta matusa Esme si unchiul tau Charlie,nici nu vor sa auda de tine.Ei cred ca esti o rusine pentru familia lor.S-au mutat in Miami impreuna cu Bella si Alice,desigur,la fel ca si parintii tai.Jake si Edward s-au dus dupa ele,iar Emmet a ramas cu Tania.Am auzit ca e insarcinata.

-Pleaca de aici!!!Minti,minti!!!!Nu poate fi adevarat!!!Dispari!!!!am tipat eu plangand.

A parasit camera razand si i-am auzit pasii coborand scarile.

Brusc s-a asternut o liniste completa.Simteam cum imi zvacnesc urechile.Am inceput sa plang puternic,cu suspine.Tot ce vroiam era sa pland,in continuu.Nu vroiam sa ma opresc…

Simteam…nu cred ca simteam nimic.Nici durere,nici dor,nici tristete.Defapt,cred ca simteam ceva:URA.

Nu imi ramasese nimic:nici parintii,fratele meu,verisoarele,unchiul,matusa,prieteni…si cel mai important Emmet.

Doua lucruri ma mai tineau in viata si ma determinau sa nu ma sinucid:dorinta de razbunare si ura.

Ce bine suna URA si RAZBUNARE.Atat de pasnic…era singura solutie ramasa care imi trecea prin cap,dar si cea mai rezonabila.

La un moment dat,un gand m-a fulgerat:sa-l omor pe Alec.

Am tipat la gandul asta.Respiratia imi era rapida,sovaielnica.Acum nu mai eram in camera intunecata.

Soarele intra din plin prin ferestrele cu perselele trase intr-o parte.M-am uitat disperata in jur.Eram singura in camera.Mi-am ridicat mainile sa vad daca eram legata.Nu eram.M-am uitat ma bine si eram intr-un pat.

In camera lui Alice…am recunoscut eu.

Am incercat sa ma dau jos din pat.Eram inca putin ametita din cauza cosmarului.

A fost doar un cosmar…dar parea atat de real…m-am gandit eu inca naucita de cat de real a putut fi cosmarul.

Emmet,Jasper,Alice,Bella…mi-am amintit eu ingrozita.

Am fugit impleticindu-ma in picioare pe hol spre sufragerie.Am facut un efort ca sa nu ma impiedic si sa cad pe scari.

Toti se uitau la mine ca si cum ar fi vazut o fantoma.Am scrutat disperata cu privirea sufrageria ca sa vad daca lipseste cineva.

Am rasuflat usurata cand am vazut ca toti erau acolo…mai putin Alec.Oricum n-aveam chef sa-l vad.

-Rose,ce s-a intamplat?m-a intrebat Jazz confuz.

Am alergat la el si l-am imbratisat cat de tare am putut.

-Ce bine ca nu ai plecat…am murmurat pentru mine.

Asa am facut cu fiecare,chiar si cu Jake.Cand am ajuns la Emmet,mi-am zdrobit puternic buzele de ale lui.M-a durut putin,dar nu ma conta.Mi-am raspuns la sarut,iar asta m-a bucurat cel mai tare.

In continuarea zilei,inca mai mai gandeam la cosmarul meu.S-a accentuat si mai tare atunci cand Alec a ajuns acasa.

Tot ce puteam spera era sa nu se intample si in realitate.

Reclame